”LECȚIA DESPRE CUB” de N. STĂNESCU

Message
Author
dorina
Posts:21
Joined:Sun Mar 22, 2020 5:27 pm
”LECȚIA DESPRE CUB” de N. STĂNESCU

#1 Post by dorina »

”Lecția despre cub”
de Nichita Stănescu

”Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!”

Poezia „Lecția despre cub” deschide volumul „Opere imperfecte” (1979). Volumul se încheie cu poezia ”Lecția despre cerc”. Titlurile celor două poezii vin în antiteză cu titlul volumului( cercul și cubul-simboluri ale perfecțiunii).
Poezia este o artă poetica deoarece dezbate problema raportului dintre creator-creație-public. Este în același timp și o meditație asupra miracolului frumosului și a perfecțiunii. Astfel, se reinterpretează și revalorizează noțiunea de frumos.
Tema – poezia prezintă efortul creatorului de a crea o opera de arta nu perfecta, ci originală. Avem concepția eului liric despre perfecțiunea artistică într-o dublă relație: poet-creație și creație-public.
Titlul cuprinde simbolul central al textului, cubul sugerând perfecțiunea actului artistic; substantivul articulat hotărât „lecția” are rolul de a anticipa structura specifică a poeziei, aceasta părând că include o serie de instrucțiuni pentru realizarea operei perfecte ( o manieră didactică de a prezenta ideile- folosirea verbelor impersonale).
Structura: 13 versuri libere împărțite în trei secvente lirice( crearea cubului, adorarea cubului, distrugerea cubului) pe parcursul cărora se analizează procesul creației și al receptării ei. Se folosește ingambamentul.
Crearea cubului
”Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.”
-”Se ia o bucată de piatră”, o bucată de materie brută, fără formă ( mulți consideră că această bucată de piatră ar fi o metaforă pentru realitatea care constituie o sursă de inspirație pentru creator, realitate care va fi transfigurată artistic). Această se cioplește cu ”o daltă de sânge”, acest epitet metaforic arată participarea organică a artistului la actul creației care presupune un efort interior sufletesc care provoacă durere. Se lustruiește” cu ochiul lui Homer”, o altă metaforă subtilă cu multiple semnificații. Homer este poetul orb care vede esența lucrurilor și care e considerat părintele poeziei. Așadar, bucata de piatră are nevoie de atingerea magică a acestuia, iar creația trebuie percepută cu ajutorul celorlalte simțuri ( fără simțul vizual) pentru a fi înțeleasă. La final, ”se răzuiește cu raze”, creația are nevoie de iluminare, de o scânteie divină. Avem o analogie între două arte: poezia și sculptura, iar etapele muncii artistului în crearea cubului perfect sunt acțiuni ce presupun din ce în ce mai multă finețe, rafinament: ”se ia”,” se cioplește”, ”se lustruiește”, ”se răzuiește”- verbe impersonale care sugerează maniera didactică de prezentare a ideilor artistice, dar și încercarea creatorului de a se detașa de creația sa.

Adorarea cubului.
”După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.”
-Apare aici o gradație, o progresie. Cubul este adorat prin sărut. La început sărutul creatorului, apoi ceilalți și la final sărutul infantei, o femeie nobilă care prin acest gest înnobilează creația și flatează orgoliul artistului. De data aceasta, eul liric nu este creator ,ci receptor al propriei creații.

Distrugerea cubului –
”După aceea se ia un ciocan
și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!”
-Eul liric devine iar creator și urmează gestul șocant al acestuia care ia un ciocan și distruge perfecțiunea cubului. Apare o antiteză între cei toți cei care regretă forma perfectă a cubului și nu pot depăși nevoia de a vedea forma perfectă și creator care prin gestul său vrea să transmită un mesaj: frumusețea nu e reprezentată de perfecțiune, ci de imperfecțiune. Imperfecțiunea oferă individualitate, originalitate.Renunțarea la perfecțiune este momentul final al creației

Cubul, simbol al perfecțiunii apare în acestă poezie în două ipostaze: cubul perfect și cubul imperfect.
Cubul perfect – poezia artificială, perfect șlefuită fără ambiguități, iar cubul imperfect-poezia problematizantă , plină de ambiguități.

Return to “Clasa a X-a Arhitectură”