George Enescu a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor român. Este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni români.
George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din jud. Botoșani, în familia arendașului  Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Mai târziu părinții lui s-a despărțit iar tatăl avut o relație cu Maria Ferdinand Suschi, o tânără de origine poloneză. Părinții lui l-au alintat cu numele “Jurjac” dat de guvernanta franceză Lydie Cedre, care a avut o influență profund asupra educației sale începând de la vârsta de șase ani.
     A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de patru ani, iar la vârsta de cinci ani a apărut în primul sau concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
Avem aici câteva din amintirile lui George Enescu: “ Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să să citesc, să scriu, să adun și să scadă. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale.” ETC 
Debutează ca interpret și compozitor între anii 1888 și 1894. Studiază la conservatorul din Viena. Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate... etc. După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint își continuă studiile la Conservatorul din Paris între anii 1895 și 1899 sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick ( vioară) . La data de 6 februarie 1894 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română. În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia. 
     Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două: Rapsodii Române (1901-1902) , Suita Nr.1 pentru orchestră (1903). Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.
     În anii Primului Război Mondial rămâne în București. Dirijează simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integral în România). În același an, (1915) are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, În cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale propii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte. 
După război își continua activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de  Ernest Chausson si ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938).
        Activitatea sa pedagogică  capătă de asemenea importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Cristian Ferras; Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux , Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat în adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele tău spiritual. 
        “ Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele  minuni ale lumii. (...) 
           Rădăcinile puternice și noblețea sufletului sau sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe. “ – Yehudi Menuhin
În noiembrie 1939, Enescu aduna președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000  de lei pentru apărarea țării. 
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, rămas în București, a avut activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile un muzician român ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război Ada concert împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Yehudi Menuhin, care la vizită la București și la Sinaia. 
     În ultimii ani ai vieții a compus: Cvartetul de coarde Nr.2, Simofonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr.4 si 5 rămase neterminate ( au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).
O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22 – 23 octombrie 1949  societate a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru.                                                                                                                                                                    S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.
 “ George Enescu impune respectul artei, o în altă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [..]
Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de ale insuflat consecventă artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Când George Enescu ia baghetă, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru”